Articol tion.ro, 29 iunie 2014
Pro Democratia: Robu este pasibil de o amenda de 5.000 de lei
www.tion.ro, 29 iunie 2014
Sursa: http://www.tion.ro/pro-democratia-robu-este-pasibil-de-o-amenda-de-5-000-de-lei/
Sursa: http://cdn1.tion.ro/2014/06/robu_timisoara_cce2021TS002-600x400-7.jpg
Asociatia Pro Democratia continua monitorizarea activitatii alesilor locali si sustine ca primarul Timisoarei, Nicolae Robu, ar putea incasa o amenda de pana la 5.000 de lei din partea prefectului judetului Timis. Robu ar putea primi aceasta amenda deoarece nu a depus, in 2014, un raport privind "starea economica, sociala si de mediu" a Timisoarei.
Reprezentantii Asociatiei Pro Democratia spun ca, potrivit Legii 215/2001, primarul are obligativitatea de a prezenta anual in Consiliul Local un raport privind "starea economica, sociala si de mediu" a Timisoarei. Reprezentantii APD mai spun ca acest raport este important deoarece pe baza lui se elaboreaza "strategii privind starea economica, sociala si de mediu" a Timisoarei pe anul in curs.
Intr-adevar, in luna mai a anului trecut, pe site-ul Primariei Timisoara apare un raport cu acest titlu, semnat de Nicolae Robu, care are nu mai putin de 200 de pagini.
Totusi, reprezentantii Asociatiei Pro Democratia sustin ca acest raport trebuie intocmit anual de catre primar, iar in acest an Nicolae Robu nu a facut acest lucru, ci a prezentat doar un raport de activitate, de asemenea obligatoriu prin lege.
Cel putin in cazul "raportului primarului privind starea economica, sociala si de mediu a unitatii administrativ-teritoriale", raport care trebuie prezentat consiliului local in primul trimestru al fiecarui an, Legea 215/2001, (...) prevede: "(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei urmatoarele fapte: d) neprezentarea de catre primar sau presedintele consiliului judetean a rapoartelor prevazute de lege, din culpa lor", spun cei de la Pro Democratia.
Ei mai precizeaza ca amenda este data de catre Institutia Prefectului Timis, institutie care a sesizat, inca din luna februarie a acestui an, atat membrii Consiliului Local Timisoara, cat si primarul Timisoarei asupra obligativitatii depunerii rapoartelor de activitate si a acestui raport privind "starea economica, sociala si de mediu".
"Ne adresam asadar Primarului Municipiului si Consiliului Local Timisoara cu solicitarea de a publica, spre informarea cetatenilor Timisoarei, aceste documente si concluziile analizei lor in cadrul plenului CLT. Mentionam ca noi, APD-Timisoara, am adresat deja in acest sens o solicitare de informatii de interes public domnului Ioan Cojocari, secretar al CLT, inregistrata cu numarul SC2014-014291 in 2 iunie 2014. Termenul legal de raspuns conform legii 544/2001 este de 10 zile dar, dupa cum se vede, a fost deja depasit", concluzioneaza cei de la Pro Democratia.
UPDATE. Reprezentantii Primariei Timisoara afirma ca raportul respectiv a fost intocmit de primar in luna martie, insa nu a fost inca publicat pe site-ul institutiei si urmeaza sa fie prezentat consilierilor locali la urmatoarea sedinta de plen.
"Raportul privind strategia economica, sociala si de mediu a municipiului Timisoara pe anul 2014 este parte integranta din Planul Integrat de Dezvoltare Urbana si a fost intocmit de catre primarul Nicolae Robu inca din luna martie a acestui an. El urmeaza sa fie prezentat pe site-ul institutiei in data de 30 iunie si in plenul Consiliului Local Timisoara la urmatoarea sedinta", a declarat purtatorul de cuvant al Primariei Timisoara, Alina Pintilie.